Programul “Vis și Făcut cu Metoda COPIL” este deschis celor care au participat la programul gratuit “Tu şi Visul Tău”.

Şi doar lor, pentru că doar acolo predau în întregime Metoda COPIL, care este baza pentru programul “Vis şi Făcut”. Iar fără o bază solidă nu se poate construi nimic.

“Vis și Făcut cu Metoda COPIL” este un program de 11 săptămâni care te ajută să îţi redescoperi visurile şi aspiraţiile şi să le realizezi mai uşor şi mai repede decât ai fi crezut, fără să te sacrifici şi fără să mai pierzi timp preţios, pentru a trăi o viaţă cu sens, cu bucurie şi entuziasm.

Acest program este pentru tine dacă:

Nu ai claritate cu privire la ceea ce vrei să faci în viitor cu viaţa ta

Te simți blocat/ă în propriile mecanisme de apărare

Amâni mereu ceea ce ştii că ţi-ar aduce multă bucurie şi satisfacţie

Nu știi de unde să începi

Nu ai sprijin şi susţinere pentru ceea ce vrei să faci

Nu știi cum să pui limite ca să poţi să trăieşti viaţa pe care ţi-o doreşti

Vreau să particip

Programul este construit pe metafora unei călătorii prin unsprezece țări

Modul 1

Clarificare – Viziunea şi misiunea

Vom poposi mai întâi în Țara Pânzelor Albe, unde îţi imaginezi că viața ta este o pânză albă, pe care începi să o pictezi cu cele mai vibrante culori ale visurilor și aspirațiilor tale. Dai formă viziunii tale cu privire la cea mai împlinită versiune a vieții tale, una în care impactul pe care îl ai în lume este profund și autentic. Pe măsură ce îți conturezi misiunea personală și descoperi direcția spre care vrei să mergi, simți cum claritatea se transformă în bucurie și motivație. Vom folosi nu mai puţin de 16 culori, pe care le vom împrumuta din cele 16 domenii care compun o viață fericită, conform profesorului nostru de “pictură”, psihologul Michael B. Frisch, care ne ghidează cu a sa “Life Satisfaction Theory of Happiness”.

Modul 2

Clarificare – De la viziune şi misiune la visuri

Ajungi apoi în Țara Răscrucilor, unde îţi imaginezi că te afli la o intersecție a vieții tale, cu toate direcțiile posibile la dispoziție, dar fără o hartă clară. În acest modul, vei descoperi cum să creezi acea hartă, prin dezvoltarea listei visurilor tale. Vei mânca jarul tehnicilor de vizualizare și simulare a viitorului, inspirate din psihoterapia orientată spre viitor dezvoltată de Jennice Vilhauer şi astfel vei prinde putere şi curaj ca să aduci aceste visuri la viață. Vei desena cu precizie modul în care ele îţi vor susține viziunea și misiunea. La final, vei ști fără urmă de îndoială ce îți dorești şi nu vei mai simți niciodată acel gol al incertitudinii şi al nesiguranţei care vine din întrebarea: „Dar eu de ce nu știu exact ce vreau?”.

Modul 3

Obstacole – Identificarea blocajelor

În Țara Buturugilor se ridică bariere invizibile care te opresc înainte să începi. În acest modul, vei face lumină asupra mecanismelor de apărare, acele reacții automate care îți oferă iluzia siguranței, dar care în realitate te țin pe loc. Vom explora care dintre aceste mecanisme îți blochează drumul și vei învăţa tehnici din din terapia schemelor, aşa cum au fost ele simplificate şi prezentate pentru publicul larg de Chamine Shirzad. Tehnicile de contrast mental dezvoltate de Gabrielle Oettingen şi Heidi Grant-Halvorson te vor ajuta să vezi cu claritate atât provocările, cât și soluțiile. La final, deşi poate îţi vine greu să crezi, vei simţi că buturugile mici nu răstoarnă carul visurilor tale, pentru că ele sunt de fapt indicii şi semafoare pe drumul spre progres.

Modul 4

Obstacole – Depășirea blocajelor

În Țara Norilor Negri vezi cum gândurile negre se adună pe cerul minţii tale, precum corbii într-o zi de iarnă. În Țara Norilor Negri îţi e greu să faci orice, pentru că e trist, e frig, e înceţoşat, e fără speranţă. Dar avem leacuri magice, cu ajutorul cărora înveți cum să redirecționezi fluxul de energie mintală, folosind exerciţiul „Mută-ți gândul”, o altă tehnică simplă și eficientă inspirată din psihoterapia orientată spre viitor. În plus, vei dobândi strategii practice pentru a ține stresul și anxietatea sub control, astfel încât să nu îți mai eclipseze claritatea și motivația. Având instrumente noi, care funcţionează, te vei simți mai liniștit/ă și mai concentrat/ă.

Modul 5

Pași mici şi pregătire – Încet, dar sigur

În Țara Pietrelor de Râu, îţi imaginezi visul tău ca pe un râu lat și învolburat. Poate părea de netrecut, dar plimbându-te pe malul lui în sus şi în jos, vei descoperi un şirag de pietre care te vor ajuta să-l traversezi. În acest modul, vei identifica ce te împiedică să faci primul pas. Și nu, nu este frica de a pune piciorul în apă, ci faptul că nu ştii că poţi să aduci prima piatră de pe… mal. Vom explora cele cinci “pietre” (întrebări esențiale) care îți vor deschide drumul de la vis la acțiune. La final, vei avea sentimentul că nu ești doar un visător, ci un constructor care știe exact cum să croiască podul către propriile aspirații.

Modul 6

Pași mici şi pregătire – Devii persoana de care are nevoie visul tău

În Țara Oglinzilor Fermecate, fiecare om are trei oglinzi magice. În prima oglindă vezi persoana care ai fost ieri. În a doua oglindă vezi persoana care eşti azi. Iar în a treia oglindă vezi persoana de mâine, de care are nevoie visul tău pentru a se realiza. Dacă nu ai realizat încă visul tău, înseamnă că încă nu ai învăţat să priveşti corect în a treia oglindă. Mulţi privesc în a treia oglindă, dar nu văd ce trebuie decât în Ceasul Magic, ale cărui ace arată care sunt etapele schimbării descoperite de James Prochaska, “magicianul” care a creat din ştiinţă pură modelul trans-teoretic al schimbării. Vei pleca din acest ţinut cu încredere că schimbarea este nu doar posibilă, dar şi logică!

Modul 7

Inimă bună – Rețeaua de sprijin

În Țara Corăbierilor, visul tău prinde contur ca o corabie splendidă, gata să înfrunte mări misterioase și valuri neașteptate. Dar, pentru a-și desfășura pânzele și a porni în aventură, corabia ta are nevoie de un echipaj curajos și devotat. În acest modul, vei învăța cum să găsești marinarii corabiei tale, The Dream Team, cum să îi gestionezi şi cum să le fii căpitan viteaz şi înţelept. La final, vei avea nu doar o corabie gata de drum, ci și o echipă de suflet alături de tine, pregătită să te ajute să navighezi spre țărmul mult dorit.

Modul 8

Inimă bună – Partenerul de responsabilitate

În Țara Prieteniei, îţi imaginezi că visul tău e o cale lungă pe care o străbați cu un rucsac plin. În unele zile, acest rucsac pare mai greu decât ai crezut, dar alături de tine ai un prieten care se asigură că nu o să cazi. Nu îţi duce rucsacul, dar te ajută foarte mult să ştii că la nevoie, cineva e acolo pentru tine. În acest modul, vei descoperi cum să alegi acel partener de drum, cum să construiești o relație de sprijin reciproc și cum să depășești teama de a cere ajutor altor drumeţi. La final, vei avea alături un sprijin constant şi cu un asemenea partener alături, calea visurilor tale va părea mai uşoară şi mai sigură.

Modul 9

Liniște interioară – Gestionarea stresului și a echilibrului emoțional

În Țara Lacului de Argint, îți imaginezi că mintea ta este un lac cristalin, liniștit și strălucitor sub lumina blândă a lunii. Emoțiile tale sunt ca valurile care dansează pe suprafața lui sub forţa vântului de nord: uneori blânde, alteori furtunoase. În acest modul, vei descoperi secretul adâncurilor: sub fiecare val, oricât de agitat, există o liniște profundă și neclintită. Vei învăța să te desprinzi din dependenţa de drame (ale tale şi ale altora) şi din furtuni emoționale care nu îţi aparţin. Când vei pleca din această țară, vei purta cu tine liniștea lacului şi tehnici care să te ajute să o menţii.

Modul 10

Liniște exterioară – Lucrul cu limitele

În Țara Granițelor Bune, vei învăța să construiești limite care sunt mai mult decât simple reguli. Inspirat de abordarea Nedrei Glover Tawwab, acest modul îți va arăta cum să pui limite sănătoase, care funcţionează ca nişte porți care reglează accesul în viața ta, lăsând să intre doar ceea ce te hrăneşte și protejându-te de ceea ce te epuizează. Vei învăța să stabileşti aceste granițe cu fermitate, dar și cu blândețe, asigurându-te că-ţi protejezi timpul, energia și valorile fără vinovăție sau ezitare. Când vei părăsi această țară, vei avea puterea de a spune „nu” fără regrete și de a spune „da” cu toată inima. Granițele tale vor deveni un far pentru respectul de sine, atrăgând în viața ta doar acele conexiuni care susțin și amplifică ceea ce e mai bun în tine.

Modul 11

Reflectare și celebrare

În Țara Luminii Tainice, fiecare pas făcut până acum se reflectă ca o rază strălucitoare care luminează drumul înainte. Aici, timpul se oprește pentru a-ți oferi șansa să contempli la călătoria ta, să celebrezi victoriile mari și mici și să lași recunoștința să aprindă noi scântei şi visuri luminoase în inima ta. În acest modul, vei învăța să te uiți înapoi cu mândrie și înainte cu bucurie. Prin reflecție și celebrare, vei încheia acest parcurs. Ne vom lua la revedere ştiind că lumina tainică a visurilor tale va rămâne cu tine, călăuzindu-te mereu pe drumul spre ceea ce ești menit/ă să devii. Dacă vrei, afli cum te poţi alătura celor care aprind lumini tainice în sufletele altor oameni, devenind la rândul tău Ghid de Visuri pentru alţii.

Metode de lucru pe care o vom folosi

Învăţare

Acesta este un program în cadrul căruia vei învăţa lucruri noi despre cum funcţionezi tu la nivel psihologic şi despre ştiinţa realizării aspiraţiilor personale. Te vei familiariza cu o serie întreagă de concepte şi vei aprofunda selectiv, ceea ce se potriveşte nevoilor tale. Einstein spunea că nu poţi să rezolvi o problemă cu aceeaşi mentalitate cu care ai creat-o, aşa că vom face paşi împreună pentru schimbarea de mentalitate.

Terapie în grup

Prin terapia în grup vei afla dacă există răni emoționale și blocaje care te împiedică să progresezi și vei învăța cum să ai grijă de tine și de aspirațiile tale. Lucrăm cu tehnici inspirate din psihoterapia integrativă și psihoterapia orientată spre viitor (future-directed therapy).

Coaching & auto-coaching

Prin coaching îți vei stabili obiective de lucru și vei schimba tipul de întrebări pe care ți le pui, ca să poți să obții alte rezultate față de cele pe care le-ai avut până acum.

Vei primi teme de reflecţie individuală şi de grup sau diadă (adică tu şi încă o persoană), astfel încât să progresezi accelerat şi indepdenent şi prin procese de auto-coaching

Inteligenţa artificială

Inteligenţa artificială va potenţa tot ce faci, astfel încât să îţi creşti de 10 ori şansele ca să realizezi ceea ce îţi propui. Vei învăţa să configurezi inteligenţa artificială ca să îţi construieşti echipa virtuală a visului. Nu înseamnă că nu vei mai avea nevoie de oameni în carne şi oase, dar îţi vei creşte productivitatea cu până la 50%.

Cât valorează ce îţi ofer în cadrul acestui program?

Am făcut un calcul şi dacă pun totul cap la cap, suma la care am ajuns este de

8850 RON

Vreau să fiu transparentă, așa că iată cum am calculat această cifră (atenție, includ doar resursele mai ușor de cuantificat!):

11 sesiuni live facilitate de mine (2.5 ore per sesiune) = 3850 RON

5 sesiuni Dream Hours facilitate de mine (1.5 ore per sesiune) = 1500 RON

Îndrumare personalizată pentru teme = minim 500 RON

10 sesiuni Dream Hours facilitate de membrii din echipa mea (1.5 ore per sesiune) = 2500 RON

Caiete de lucru pre-formatate: 500 RON

Vreau să particip

Ce au spus cei care au participat la ediţiile anterioare ale acestui program?

Ma confruntam cu frica de a-mi asuma o noua identitate profesionala (cumva am crescut cu mentalitatea ca iesi la iveala abia cand ai succes, pana atunci taci si suferi, te zbati in tacere. Programul m-a ajutat cu extrem de multe resurse valoroase (carti, concepte cu care nu eram familiara, comunitate) care m-au ajutat sa inteleg mai bine prin ceea ce trec, de ce sunt unde sunt acum si care imi e directia.

Anca Scrobăniţă O tonă de instrumente

De foarte multa vreme, de peste 8 ani, simteam ca jobul meu nu ma implineste, dar nu stiam in ce directie s-o apuc. Mi se parea ca ar dura foarte mult, ca imi aleg doar directii din astea care dureaza ani intregi, in timp ce altii se reinventeaza peste noapte. Initial consideram ca sunt atrasa de domenii din astea care consuma mult timp pentru formare tocmai ca sa nu fac, sa consider ca e prea mult, ca sunt lenesa, ca nu am vointa suficienta, pt mine era cu mult greu. Acum am inteles ca poate fi si intr-un ritm mai lent, cu mai multa ocrotire de sine si asa cum ziceai tu intr-un modul, eu ma vad facand asta pana la 80 de ani. Deci mai am suficient timp. L-as recomanda din toata inima altora pentru ca iti ofera structura si resursele pentru a-mi urma visul pe care eu le-am cautat ani la rand, iar in cursul tau le-am primit in cateva saptamani.

Violeta N. Structură şi resurse

Am venit în program cu dorința de a mă reconecta cu mine însămi și îmi doream mult apreciere, sprijin - inima buna. In viața mea și în lume mi se pare că nu este suficientă inima buna și putem învăța să devenim inimi mai bune pentru cei de langa noi. Și am găsit multa Inima buna in Comunitate, iar prima întâlnire a comunității mi s a părut unica și extraordinară. M-am reconectat cu dorințele mele, cu ce da sens vieții mele. Îl recomand cu căldură programul pentru cei care doresc sa lucreze activ cu ei pentru a-și clarifica ce vor in viața pentru a se simți împliniți și fericiți! Toți cei care cred în pașii mici, vor primi aici sprijin sa aibă curajul sa își îndeplinească năzuința cea mai intima!

Roxana Burnei Inimă bună

Nu am intrat în program să rezolv ceva anume, intenția a fost aceea de a vedea/cunoaște care sunt ”instrumentele” de lucru ale Mirelei. Să fur ceva valoros din tehnicile ei de lucru cu oamenii. Și da, am avut ce învăța, a fost un preaplin, un regal de abilități șlefuite de inima ei caldă fără a face rabat de la rigurozitatea intelectualului pedant. Eleganță clădită pe studiu academic intens. A fost o reprezentație pe cinste! Ca și cum aș fi asistat la un concert interpretat de un virtuoz.

Romaniţa Grigore Eleganță clădită pe studiu academic intens

Am intrat in program cu gandul ca trebuie sa fac o schimbare urgenta in viata mea si ca trebuie sa stiu exact incotro sa o apuc. Insa in timpul programului am avut constientizari mai importante decat in 5 ani de terapie. Am inteles pe ce am de lucrat in continuare, ce am de rezolvat ca sa avansez, si am invatat sa imi dau timp si sa pun mai putina presiune pe mine. Va sunt infinit recunoscatoare, Mirela & team!

Monica Macovei Conştientizări mai importante decât în 5 ani de terapie

Am intrat in program fiindca mi-a placut energia grupului Dream Management si am simtit ca felul in care Mirela a creat metoda COPIL e mega inspiranta si demna de aprofundat. Recomand programul Mirelei, in primul rand pentru etica ei si bazele solide din spatele a tot ce partajeaza, orice persoana merita sa investeasca in asemenea curs macar la inceput de drum. Cred ca isi castiga cativa ani pierduti in directiile care nu trebuie.

Romina Nagit Etica şi bazele solide

Am avut multe rezultate şi spectaculoase, concretizate în realizări evidente, palpabile, într-o perioadă foarte scurtă de timp. 3 visuri împlinite și încă două pe rol. Plus bonusul incredibil de la finalul cursului, adică faptul că am realizat ceea ce trebuie să fac la modul prioritar cu viața mea și cum se pot îmbina partea materială cu cea spirituală pentru a demara pașii într-unul din cele mai mari visuri! Am folosit fiecare întalnire, pentru a-mi sprijini/prezenta câte un vis diferit, având de împlinit atât de multe... Unul dintre cele 3 visuri împlinite: la modul concret am realizat un film de scurtmetraj în timpul cursului (text, sunet, muzică, imagine, interpretare, editare și montaj, regie), care a obţinut un premiu special în cadrul unui festival!

Adina Ungur Rezultate multe şi spectaculoase

De ceva timp ma tot invarteam incerc, incercand sa imi dau seama cum sa ajung de unde sunt la unde vreau sa fiu. Simt ca in acest program am gasit nu doar “teorie”, ci o comunitate de oameni aflati pe drumuri similare, multe constientizari, dar si confirmarea ca e ok drumul pe care am pornit. Drept urmare, am acum mai mult curaj sa imi urmez visurile. Recomand programul celor aflati deja de ceva timp pe drumul autocunoasterii, dar care se simt intr-un impas sau la o rascruce. Vor avea sansa sa isi raspunda la multe intrebari.

Anca Dăescu Mă învârteam în cerc

Când am intrat în program bâjbâiam și simțeam că sunt pe nicăieri. Pluteam într-un spațiu nelimitat de întrebări și căutări și sentimente nedefinite. Simțeam că mă las purtată prin viață ca frunza-n vânt. Și toate lucrurile astea mă făceau să mă simt greșită. Orice pas înapoi părea ca un sfârșit de lume. În program am realizat cât de importantă e blândețea de sine și cât de liniștitor poate fi să iei lucrurile pas cu pas. Am realizat că e inevitabil să nu mă împiedic atunci când de ani de zile alerg maratoane. Cel mai valoros lucru pe care l-am obținut din program a fost comunitatea. Mereu există cineva care să îți întindă o mână de ajutor și care să te asculte.

Anonim Bâjbâiam

Inainte de intrarea in program nici nu stiam ca am visuri. Acest program m-a facut sa le observ, sa incep sa cred in ele si in faptul ca se pot realiza. Am descoperit-o pe Mirela, un om cald si generos, un profesionist desavarsit, care a creat o comunitate minunata, din care doresc sa fac parte in continuare. Indiferent daca ai sau nu un vis, daca obisnuiesti sa visezi cu ochii deschisi sau esti un pragmatic bine infipt cu picioarele in pamant, participand la programul de Dream Management vei obtine informatii valoroase despre cum iti poti clarifica visurile si cum le poti realiza, vei ajunge sa te cunosti mai bine si vei dobandi acces la o comunitate care te poate sprijini in drumul tau spre o viata implinita.

Luiza Almangiu Nici nu ştiam că am visuri

Cand am intrat in program eram ca o nava pe apa fara carma in mijlocul furtunii. Acum simt ca mi-am regasit puterea si energia de a vedea in viitor. Deja am inceput sa vorbesc cu copii mei in primul rand de metoda COPIL, cu prietenii si colegii mei. Le-am povestit cat de incantata am fost la intalnirea Comunitatii de DM din 4 noiembrie si ce oameni minunati am cunoscut. Sigur il voi recomanda pentru cat de multa valoare aduce acest program, pentru cat de minunata este Mirela si cum a reusit sa inchege aceasta comunitate astfel incat fiecare sa ia, dar sa si dea celorlati, orice, neconditionat si acest lucru sa ii umple de bucurie.

Cami Despina Eram ca o navă pe apă fără cârmă în mijlocul furtunii

Acest curs s-a diferenţiat prin disponibilitatea fizică şi emoţională a Mirelei şi valoroasa comunitate. Oricât de mult profesionalism ar avea cel care susţine cursul, dacă nu oferă atenţie cursanţilor pe întreaga perioadă, rămâi la nivel pur teoretic şi abandonezi. Am făcut multă introspecţie şi am avut multe conştientizări despre tipare după care funcţionez. Şi am început sa îmi dau voie sa explorez ideea unei reconversii profesionale, fără să mă mai sperie teribil acest gând ca până acum.

Cosmina David Atenţie cursanţilor pe întreaga perioadă

Am avut foarte multe conștientizări, nu doar asupra lucrurilor pe care trebuie să le mai fac pentru a-mi îndeplini visurile, dar mai ales asupra lucrurilor la care trebuie sa renunț sau unde trebuie să mă schimb pentru a putea ajunge acolo. Şi mi-am dat seama că pentru mine Dream Management şi metoda COPIL a devenit un stâlp de susținere, o ancoră, o resursă la care apelez mereu atunci când mă simt în dilemă sau în impas, când nu știu ce să fac sau ce decizie să iau.

Mădălina Vlase Stâlp de susţinere

Am gasit raspunsuri pentru unele din comportamentele mele, am experimentat tehnici pentru indeplinirea visurilor, am iesit de multe ori din zona de confort, sunt mai curajoasa si mai increzatoare. Sunt mult mai atenta la discursul persoanelor si vad multe visuri in jurul meu. Si nu in ultimul rand sunt mai constienta si preocupata de propriile visuri.

Maria Lupu Sunt mai curajoasă şi mai încrezătoare

De la acest curs am dorit şi am primit argumente susținute științific, pe care le pot include în munca mea. Abordări diferite în interacțiunile interpersonale. Accesul la marile Adevăruri, care stau de multe ori ascunse sub nasul nostru și pe care avem nevoie să ni le reamintească cineva. Perspective noi asupra situațiilor vechi. M-am așteptat de la început la un proces susținut de autocunoaștere, dar nu m-am așteptat la viteza cu care s-a produs!

Irina Milea Argumente susţinute ştiinţific

Am învățat foarte multe despre mine, prin relaționarea cu colegele, prin întrebările care au izvorât din toate direcțiile și la care poate nici nu m-aș fi gândit, dar care m-au pus de multe ori în situația de a analiza cu mai multă atenție cine sunt și ce îmi doresc să mi se întâmple mai departe în viață. Mi-am recăpătat încrederea în mine. Am descoperit ce putere are un grup în care nu ți-e frică să te arăți așa cum ești, pentru a descoperi cum poți să devii mai bun. Am găsit o Cale de urmat.

Adina Stoicescu Am descoperit ce putere are un grup

Cand am intrat in program ma gandeam ca eu deja imi traiesc visurile. Sunt preocupata de visuri si aspiratii de muuuulti ani, asadar... nu credeam ca ma va mai surprinde ceva in privinta propriilor mele visuri, nu credeam ca poate aparea ceva nou. Si totusi... Ceva din profesionalismul Mirelei, ceva din experienta profunda, blanda si prietenoasa din cadrul sesiunilor, ceva din autenticitatea Mirelei... ceva a facut sa iasa la suprafata un vis a carui samanta a fost pusa acum muuuulti ani (vreo 30) ... In acest program am dat voie unui nou vis sa iasa la lumina si sa straluceasca. Multumesc Mirela, multumesc echipei Mirelei si multumesc Olga, Dream Managerul care a asistat cu atat de mult profesionalism si cu atat de multa blandete si bucurie la nasterea visului meu...

Gina Ștefănoaia Am dat voie unui nou vis sa iasa la lumină

Acest program m-a motivat și m-a îndemnat la acțiune. Experiența a fost îmbogățită de o serie de exerciții valoroase, oferindu-ne instrumente practice pentru a explora și a ne dezvolta potențialul. Însă ceea ce a făcut cu adevărat diferența au fost oamenii minunați întâlniți, energia și spațiul sigur și deschis creat de Mirela pentru a împărtăși visurile noastre și provocările personale.

Andreea Hreniuc M-a motivat şi m-a îndemnat la acţiune

Programul Mirelei Oprea aduce mult mai multa plus valoare decat iti poti imagina cand intri in acest program. Te surprinde in mod continuu si primesti atat de mult sprijin in realizarea visurilor tale de nu iti poti imagina. Sa nu uitam creaza o comunitate atat de minunata care te impinge de la spate in mod constant. Pe mine cel mai mult m-a ajutat sa-mi cresc stima de sine, incredere in propria persoana si sa ma cunosc mult mai bine.

Ramona Mai multa plus valoare decat iti poti imagina

Am intrat în program cu multă confuzie, voiam să fac multe și intr-un timp foarte scurt. Acest program m-a ajutat să îmi clarific nevoile, să le prioritizez pe un timeline și cea mai mare valoare adusă a fost ca am învățat să cer și să accept ajutorul celor apropiați, dar și a necunoscuților. Mai mult, simt ca această comunitate este una de oameni cu inimă bună, ceea ce contează enorm. Faptul ca Mirela Oprea sună pe fiecare participant la început și clarifică motivația participării la program mi s-a părut o abordare foarte personală. Așa și este acest program: o călătorie personală către o variantă mai bună a ta, care te aduce cu siguranță mai aproape de înfăptuirea visurilor tale. Nu există o formulă magică pe care ți-o dă Mirela, dar te învață cum să descoperi magia din tine. Eu sunt infinit recunoscătoare pentru TOT acest program și ușile ferecate pe care le-a deschis.

Adina Paparoiu O comunitate de oameni cu inimă bună

Programul Mirelei Oprea aduce mult mai multa plus valoare decat iti poti imagina cand intri in acest program. Te surprinde in mod continuu si primesti atat de mult sprijin in realizarea visurilor tale de nu iti poti imagina. Sa nu uitam creaza o comunitate atat de minunata care te impinge de la spate in mod constant. Pe mine cel mai mult m-a ajutat sa-mi cresc stima de sine, incredere in propria persoana si sa ma cunosc mult mai bine.

Ramona Mai multa plus valoare decat iti poti imagina

Creadeam că am totul "figured out" și că n-am decât să fac, să observ, să improve and repeat, dar de fapt, am descoperit că luptam pe mai multe fronturi și nu aveam sorții de izbândă pe toate. Așa că - am învățat să îmi dau voie să simt și să îmi accult intuiția și my higher self. Chiar să renunț la visurile de long-range și să mă concentrez pe cele mai apropiate sufletului. Programul este masă nutritivă pentru suflet și sinapse.

Augustin Bănică Masă nutritivă pentru suflet şi sinapse

Acest program m-a ajutat sa-mi îndrept atenția pas cu pas către mine și către visurile mele, prin lucrul exercițiilor atât de bine concepute, încât să ajungă lumina și in cele mai întunecate unghere, atât în timpul cursurilor cat și in lucru individual dar și împreună cu colegii... E minunat că am vorbit și lucrat cot la cot cu persoane care au aceeași dorință, să devenim acei oameni care să ne punem visurile pe picioare! Recomand acest program, dacă vrei să te reconectezi cu visurile tale, așa cum s-a întâmplat pentru mine, pentru că in acest program găsești energia susținătoare a mentorului și echipei acestuia, instrumente concrete de lucru cu ajutorul cărora te descoperi și mai mult si se întâmplă transformarea visurilor, a omului care ești, chiar dacă cu pași mici, dar te asigur că însoțit, adus in calm și compasiune.

Loredana P. Visurile mele erau încețoșate și abandonate

La intrarea în acest program căutam să evoluez, să învăț ceva diferit, căutăm ceva care să mă surprindă. Și cu certitudine am găsit! A fost mult peste așteptările mele acest curs! Mi-a plăcut teribil din prima clipă. Pe mine m-a ajutat plenar, așa, pe toate planurile. Mi-a stârnit curiozitatea, m-a făcut să mă gândesc la mine din alte perspective, am lucrat cu mine, cu mintea și cu sufletul meu. Știu mai multe despre mine acum și voi folosi asta pentru a-mi găsi rostul și fericirea. P.S. Un aspect foarte interesant a fost faptul că pe toată perioada cursului nu m-am îmbolnăvit, eu eram o abonată a infecțiilor în gât și a durerilor acute legat de gât. Foarte interesant.

Olimpia Dragoş A fost mult peste aşteptările mele

Am gasit aici resurse, exemple, modele si inspirație. Și chiar nu vreau să o periez pe Mirela, dar eu fiind un pragmatic si un analitic desăvârșit al costurilor (a nu se citi cumva Zgârcit .. ), am descoperit valoarea enormă dpdv al informatiilor și al structurarii cursului. Extrem de bine organizat in etape, in capitole, in incadrari in timp, care uneori scapau delicios de sub control, cu o platforma de informatii si video de revazut pentru care voi fi recunoscator veșnic... ...A fost o experiență WOWWWW! Detașat cel mai bun curs la care am participat vreodată! Mulțumesc Mirela! Mulțumesc echipei tale și mulțumesc enorm oamenilor minunați pe care i-am intâlnit aici!

Radu Napcori Oameni incredibili

Dacă vrei să ni te alături în această călătorie, te aştept la următoarea ediţie a programului gratuit “Tu şi Visul Tău”, care e poarta de intrare în programul “Vis şi Făcut cu Metoda COPIL”.

Vreau să particip

Have a question?