O hartă pentru visurile tale și persoana care poţi să devii, ca să le trăieşti cu bucurie şi entuziasm
Există un moment în viață în care îţi dai seama că nu mai poți continua în acelaşi fel, pentru că ştii că acest drum nu mai este pentru tine. Poate că ai un vis pe care îl tot amâni, o dorință pe care ți-e teamă s-o rostești cu voce tare, sau poate că o parte din tine simte că merită mai mult, dar nu știi încotro s-o iei.
Aici intervine Metoda COPIL: o strategie şi un set de tehnici psihologice prietenoase cu creierul, accesibile, validate şi transformatoare, care te ajută să îţi clarifici parcursul vieţii şi să îţi realizezi visurile şi aspiraţiile pentru viitor.

De ce am dezvoltat Metoda COPIL?
Am creat această metodă pentru că între intenție și acțiune, între vis şi realitate, există o prăpastie psihologică. Iar peste ea nu se trece cu voință şi afirmaţii pozitive, ci cu structură şi sentimentul de siguranță pe care ţi-l dă o hartă clară.
În plus, există un mit foarte înrădacinat în mentalul colectiv, care spune că pentru a ne realiza visurile trebuie să ne “sacrificăm” pentru ele. Acest mit nu este doar inofensiv (cum sunt multe mituri), ci este de-a dreptul nociv. Pentru că ideea “sacrificiului” e reţeta sigură pentru eşec.
1. Ce înseamnă că Metoda COPIL este atât o strategie, cât şi un set de tehnici psihologice?
Strategia este acel plan general, pe care îl faci ca să realizezi un obiectiv specific. Dacă urmăreşti cei cinci paşi ai Metodei COPIL, ai un astfel de plan logic şi organizat. Tehnicile psihologice, pe de altă parte, sunt instrumente bazate pe știință care ajută la crearea unei stări de bine, la îmbunătățirea gândirii, la gestionarea emoțiilor, etc. În Metoda COPIL am inclus zeci de astfel de tehnici şi le-am ales doar pe cele care sunt bazate pe dovezi ştiinţifice.
2. Ce înseamnă ca o tehnică să fie „prietenoasă cu creierul”?
Înseamnă că respectă modul natural în care creierul învață și procesează informații, utilizând procese cognitive sănătoase și eficiente. Adică nu te chinui! Eviţi stresul, supraîncărcarea, anxietatea şi disconfortul.
3. Ce înseamnă ca o tehnică psihologică să fie accesibilă?
O tehnică psihologică este accesibilă atunci când poate fi înțeleasă și aplicată ușor de către (aproape) oricine, indiferent de cunoștințele sau experiența anterioară. În Metoda COPIL, accesibilitatea se traduce prin exerciții și explicaţii simple, care pot fi utilizate de oricine (adult, adolescent sau copil) care dorește să își îmbunătățească viața.
4. Ce înseamnă ca o tehnică să fie validată?
O tehnică validată este una care și-a demonstrat eficacitatea în urma studiilor științifice sau a aplicării repetate. Metoda COPIL se bazează, printre altele, pe: teoria perspectivelor temporare, teoria auto-determinării, psihoterapia integrativă orientată spre viitor, neuroştiinţe, behaviour science, psihologie pozitivă. Validarea e importantă pentru că ea reprezintă o garanție în plus pentru tine, ca utilizator.
5. Ce înseamnă ca o tehnică să fie transformatoare?
O tehnică este transformatoare atunci când are capacitatea de a produce schimbări semnificative și de lungă durată în viața unei persoane. Poate că persoana care eşti acum nu poate să realizeze acea aspiraţie de viaţă. E necesar să faci o transformare profundă, ca să devii persoana de care visul tău are nevoie.
Ce este un vis?
Un vis este o imagine a viitorului care îţi energizează mintea, voinţa şi emoţiile şi care te inspiră să faci tot ce poţi ca să îl realizezi şi să devii persoana de care acel vis are nevoie.
Ce înseamnă COPIL?
COPIL este un acronim. Fiecare literă reprezintă un set de tehnici şi exerciţii.

Clarificare
Te conectezi cu visul tău şi înveți să îl formulezi într-un fel care să te emoționeze, să fie clar și să aibă sens pentru tine.

Obstacole
Identifici barierele reale și emoționale. Înveţi despre contrastul mental şi intenţiile de implementare, care te vor ajuta să nu să renunți atunci când pare că e prea greu.

Pași mici
Identifici comportamentele “de aur” de care are nevoie visul tău şi înveţi să le transformi în micro-comportamente care pot să fie realizate uşor, fără senzaţia de copleşire.

Inima bună
O metaforă pentru oamenii de care ai nevoie pentru a realiza ceea ce îţi doreşti.

Liniște
Interioară, linişte exterioară (adică limite sănătoase) şi linişte financiară.

Realizarea unui vis nu este o chestiune de noroc.
Studiile ştiinţifice confirmă existenţa unor strategii care ne pot ajuta să ne creştem şansele de a ne realiza visurile și aspirațiile personale şi să fim astfel mai împliniţi şi mai fericiţi.
Aceste strategii sunt încapsulate în cele cinci concepte de bază ale
Metodei COPIL.
Metoda COPIL este pentru tine dacă:
Ai visuri sau proiecte speciale pe care ai vrea să le realizezi, dar le tot amâni
Ai nişte idei de schimbare, dar ele nu sunt încă prea clare
Te simți copleșit/ă atunci când vrei să începi ceva nou care ştii că ar putea să îţi aducă multă bucurie şi satisfacţie
Ai luat multe decizii cu entuziasm (“de mâine mă apuc de”), dar te-ai pierdut pe drum
Vrei o structură şi un plan clar, nu doar motivație fluctuantă
Vrei să lucrezi cu tine într-un ritm realist, adaptat condiţiilor tale de viaţă, sănătate, muncă, etc.
Metoda COPIL nu este pentru tine dacă:
Doreşti soluții rapide, trucuri sau rețete magice
Vrei rezultate fără introspecție şi fără să lucrezi cu tine
Nu ești dispus/ă să observi ce se întâmplă în interiorul tău şi să primeşti feedback
Îți dorești o strategie hiperproductivă, orientată pe „performanță cu orice preț” (noi credem în blândeţea faţă de sine).

Cum poţi să afli mai multe despre Metoda COPIL?
În fiecare an, în luna ianuarie, organizez un program gratuit în care prezint toate “secretele” Metodei COPIL. Acest program gratuit include cinci zile de training: câte una pentru fiecare dintre cele cinci litere ale metodei. Dacă vrei să participi la acest program, poţi să te înscrii pe lista de aşteptare şi o să te anunţ eu când va avea loc următorul program gratuit.
Viziunea
Eu poate nu aş fi îndrăznit, dar absolvenţii programelor mele au spus aşa: vrem ca în 5-10 ani…
Sub fiecare acoperiș (familie, școală, firmă, parohie, penitenciar etc.) să existe o persoană care cunoaște Metoda COPIL și o folosește pentru a se ajuta pe sine și pe cei din jur să trăiască o viață bună, cu visuri împlinite.
“Care e visul tău?”
… este o întrebare aparent banală, dar care dacă ar deveni obicei „naţional” ar putea să schimbe cam totul.
În familii am avea mai puţin timp pentru conflicte mocnite şi mai mult timp ca să ne ajutăm unii pe alţii să trăim vieţi cu sens.
În companii sau la locul de muncă, oriunde ar fi el, am petrece mai puţin timp în activităţi de socializare negativă (bârfă, obstrucţionări, certuri) şi mai mult ajutându-ne unii pe alţii să evoluăm.
Seniorii noştri ar putea să fie mult mai activi şi mai fericiţi, realizând visuri pe care poate le-au amânat toată viaţa.
Aşa cum explic în videoclipul alăturat, în şcoli şi licee poate am simplifica mult prea sofisticata programă şcolară, ca să-i învăţăm pe copii cum să fie cu adevărat fericiţi prin dobândirea de cunoştinţe cu adevărat utile şi utilizarea lor pentru a realiza lucruri care le plac cu adevărat.
Sunt Mirela Oprea,
Psihoterapeut și specialist în schimbări sociale și de comportament
Am vorbit cu sute de oameni despre visurile lor şi am aflat că oamenii cred că visurile noastre sunt însetate de sacrificiu omenesc. Că ele sunt ca nişte balauri cu şapte capete care abia aşteaptă să ne stoarcă pe noi de ultima picătură de energie, bucurie, sânge şi sudoare, în cazul în care am avea curajul să le scoatem din cutie.
Ideea asta de sacrificiu e aşa de înşurubată în “înţelepciunea” populară, încât renunţăm adesea la visurile noastre, de teamă că asta ne va atrage numai greutăţi, anxietate, confuzie, durere, ruşine, umilinţă şi câte şi mai câte din cele rele.
Şi ştii ceva? Îmi e ciudă. Pur şi simplu ciudă. Pentru că lucrurile nu trebuie să fie aşa. Chiar şi atunci când realizarea visurilor pare imposibilă, de fapt există un set de “strategii” pe care cei care îşi realizează visurile tind să le urmeze mai mult sau mai puţin conştient.

Studiez asiduu aceste strategii de şase ani. Mai precis de atunci când mi-am dat seama că visul meu de a deveni psihoterapeut murea încet în mine.
M-am reconectat cu el, m-am reinventat profesional, iar acum sunt coach acreditat ANC, psihoterapeut în supervizare, creatoarea Metodei COPIL, fondatoarea comunităţii şi mişcării Dream Management şi autoarea cărţii “Dream Management. Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi” şi fondatoarea mişcării de Dream Management din România.
Sunt absolventă a facultăţii de psihologie şi ştiinţele educaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai) şi am un doctorat în ştiinţe politice şi sociale, obţinut de la Universitatea din Bologna. În plan social, sunt co-fondatoare a Asociaţiei Ferentari, care ajută copiii din cele mai defavorizate medii din Bucureşti să îşi identifice visurile şi să ţină aproape de ele, în ciuda, şi chiar datorită tuturor greutăţilor prin care trec.
Înainte de a deveni ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fiu (psihoterapeut), am fost activistă în domeniul drepturilor copiilor, lucrând pentru una dintre cele mai mari organizaţii de profil din lume. În cadrul acestei organizaţii am fost, pe rând: coordonator de voluntari, specialist în activitatea de advocacy, director de advocacy şi specialist în schimbări sociale şi de comportament (Social and Behaviour Change Advisor).
Metoda COPIL – metodă integrată
Marcă înregistrată
Metoda COPIL este marcă înregistrată în România şi Uniunea Europeană, prin urmare toate drepturile sunt rezervate. Am făcut acest efort în raport cu OSIM şi EUIPO, nu pentru că îmi doresc să fiu singura care foloseşte această metodă. Dimpotrivă, îmi doresc ca Metoda COPIL să fie cunoscută de un număr cât mai mare de persoane. Dar îmi doresc, în egală măsură, ca ea să fie protejată și să își păstreze claritatea și integritatea, fără adăugiri, modificări sau diluări neautorizate şi neconforme cu ce spune ştiinţa că trebuie să faci atunci când ai un vis pe care vrei să-l realizezi.
Baza științifică a Metodei COPIL
Poţi să ai încredere în Metoda COPIL pentru că ea este o metodă bazată pe dovezi ştiinţifice. Astfel, ea integrează elemente din psihologia realizării obiectivelor şi aspiraţiilor personale, terapia orientată spre viitor, noua ştiinţă a motivării, psihologia pozitivă, teoria perspectivelor temporale, ştiinţa schimbărilor sociale şi de comportament (behaviour science), neuropsihologia fricii, terapia părţilor, terapia financiară, metode experiențiale etc.
De ce este metoda ancorată în dovezi științifice?
Pentru că eu cred că ştiinţa e magie care funcţionează. Singura magie care funcţionează. Am o formare academică şi sunt foarte îngrijorată de curentul pseudoştiinţific şi antiştiinţific din psihologie şi din societate în general. E mai greu să practici o psihologie bazată pe dovezi ştiinţifice, dar este singura cale etică. Există cercetători care au studiat întreaga lor viaţă o singură tehnică sau o singură abordare. De la ei ştim exact ce funcţionează şi ce nu. Ce e util şi ce e nociv. Eu cred că merită din plin să facem efortul de a le cunoaşte munca, pentru a evolua pe un teren solid, în loc de nisipuri mişcătoare.