Dacă eşti sau ai fost “cealaltă femeie” din viaţa unui bărbat căsătorit (sau într-o altă relaţie), trebuie să ştii că există resurse pentru tine.

Timp de 18 luni am fost “cealaltă femeie”.

Iar asta a fost, în bine şi în greu, una dintre cele mai transformatoare experienţe din viaţa mea.

Conform cuvintelor lui Charles Dickens:
“Au fost cele mai bune vremuri, au fost cele mai rele vremuri, a fost epoca înțelepciunii, a fost epoca prostiei, a fost epoca credinței, a fost epoca incredulității, a fost anotimpul luminii, a fost anotimpul întunericului, a fost primăvara speranței, a fost iarna disperării”.

Pe drumul vindecării, aş fi avut nevoie, mai mult decât orice, de o comunitate. De un grup de femei cu o experienţă similară, cu care să împărtăşim gânduri, trăiri şi idei pentru viitor. Un grup cald, blând, al creşterii emoţionale, facilitat de o persoană care să fi avut o experienţă asemănătoare, dar care să aibă şi instrumente preferabil terapeutice care să ne însoţească. Un program care să mă ajute să mă recompun după o experienţă care pentru mine, la final, a fost foarte dureroasă.

Nu am găsit acel program, aşa că am decis să îl creez eu.

Anunţă-mă când începe

Structura programului

Acest program se numeşte ANA, unde A vine de la Adevăr, N vine de la Navigare şi al doilea A vine de la Atitudine.

Există trei adevăruri pe care “cealaltă femeie” trebuie să le accepte: adevărul despre sine, adevărul despre el şi adevărul despre relaţia în care să afle. După ce se confruntă cu aceste lucruri, “cealaltă femeie” trebuie să navigheze trei vârtejuri: vârtejul prezentului, vârtejul viitorului dorit și vârtejul viitorului nedorit. În fine, “cealaltă femeie” trebuie să îşi aleagă atitudinea, un sistem de sprijin şi sursele de energie.

De unde ştiu?
După ce am trecut prin propria mea experienţă, mi-am dorit să citesc tot ce s-a scris pe tema asta în literatura de specialitate. Din păcate nu am găsit foarte multe resurse specific pentru “cealaltă femeie”, deși tema infidelităţii nu e lipsită de atenţie. Curioasă, am început o cercetare care m-a pus în contact cu peste 150 de femei care au avut acest rol la un moment dat în vieţile lor.

Pilonul 1 – Adevăr

Despre tine:

Cât de fericită eşti în relaţie
Părţile tale în conflict
Ce te-a adus aici

Despre el:

Disponibilitatea lui în relaţie
Părţile lui în conflict
E om bun? Dacă da, ce caută?

Despre relaţie:

Calitatea relaţiei
Costuri şi beneficii
Impactul asupra identităţii tale

Pilonul 2 – Navigare

Vârtejul prezentului

Emoţiile intense
Impactul secretului
Limitele personale

Vârtejul viitorului dorit

Clarificarea dorinţelor
Exprimarea dorinţelor
Consecinţele viitorului dorit

Vârtejul viitorului nedorit

Pregătirea
Gestionarea durerii
Reconstrucţia

Pilonul 3 – Alegere

Atitudinea

Responsabilitate faţă de sine
Autonomie şi proactivitate
Grija faţă de sine şi ceilalţi implicaţi

Sistemul de sprijin

Un psihoterapeut
O comunitate
Un om

Surse de energie

Emoţii pozitive
O cauză nobilă
Un vis

Acest program este pentru tine dacă ai fost sau eşti “cealaltă femeie” din viaţa unui bărbat căsătorit şi doreşti să:

1. Înţelegi ce te-a adus în acest scenariu relaţional.
2. Explorezi ce opţiuni ai acum şi în viitor.
3. Cunoşti alte femei care se confruntă cu exact aceeaşi situaţie ca şi tine. Să le asculţi poveştile
4. Vindeci eventuala traumă sau durere pe care ţi-a cauzat-o această relaţie.
5. Te linişteşti după tumultul unei relaţii care poate ţi-a adus mult şi ţi-a luat pe măsură.
6. Defineşti persoana şi femeia care vrei să devii din acest punct al vieţii tale.

De unde vine denumirea programului?

ANA este doar un acronim sau şi numele unei femei reale?

În literatura internaţională de specialitate se vorbeşte despre sindromul “femeie single – bărbat căsătorit”. Mie mi s-a părut mai uman să vorbesc despre “sindromul Ană”, după cântecul lui Ioan Bocşa, care zice aşa:

“Ană, zorile să varsă / lasă-mă să mărg acasă / La cochii şi la nevastă / Ană, zorile să varsă. Ană, mândra me frumoasă / stânje lampa de pă masă / Lasă-mă şi nu mă lasă / Ană zorile să varsă. Că nevasta-i numa una / şi cochiii tătdeuna / Doru face cale-ntoarsă / Ană, zorile să varsă”.

Povestea spusă în aceste strofe este simplă şi surprinzător de onestă. Un bărbat căsătorit, tatăl a doi sau mai mulţi copii, a petrecut o parte din noapte cu “cealaltă femeie” din viaţa lui. Timpul petrecut împreună a fost de neuitat, aşa cum înţelegem indirect din versul “lasă-mă şi nu mă lasă”, dar acum el se reconectează cu datoria şi iubirea faţă de soţie şi copii, în faţa cărora “dorul face cale-ntoarsă” şi cere să fie lăsat să se întoarcă acolo unde îi este dublul rol acceptat social, acela de soţ şi tată.

Ce fac dacă vreau să particip la un astfel de program?

Completează formularul de preînscriere şi o să te anunţ când începem.

Completează formularul

Have a question?